Wednesday, September 12, 2018

Masca BORatiilor - de catre Ovidiu Martin Jurj

România trebuie să devină o ţară europeană progresistă, iar poporul muncitor trebuie să se elibereze de sub jugul moralei burgheze bazate pe religia creștină transformată în mod abuziv în normă. Creștinii habotnici - atât BORâţii cât şi mafia sectelor de pocăiţi finanţate de cele mai reacţionare structuri din America imperialistă fascist-teroristă - și partidele și organizațiile conservatoare, fundamentaliste și legionaro-fasciste care pun religia creștină mai presus de orice ar trebui să priceapă un lucru foarte simplu și adevărat: religia creștină nu este și nu are cum să fie normă. Statul este laic, prin urmare legile lui sunt laice.
De asemenea, Statul laic garantează tuturor cetățenilor lui libertatea religioasă, adică dreptul de a aparține uunei religii liber alese dintre cele recunoscute de către Stat, precum și dreptul de a nu aparține niciunei religii, tocmai fiindcă libertatea religioasă este o libertate și nu o obligație.
Prin urmare, Statul laic este și trebuie să fie neutru, imparțial și echidistant față de toți cetățenii săi, indiferent că aparțin unei religii recunoscute de Stat sau niciunei religii.
Religia creștină este doar una dintre atâtea multe și diverse religii existente, nu este nici prima, nici ultima, nici singura.
Problema creștinilor este că creștinismul, de când exită el, este o religie misionaristă și expansionistă și că creștinii, mai ales cei clerici, dar și unii laici habotnici, ar dori s-o impună și altor cetățeni, nicidecum să-i accepte așa cum sunt și să coexiste cu ei în Stat.
Acest comportament fundamentalist-creștin care propovăduiește ura, intoleranța și neacceptarea diversității și a coexistenței pașnice este ceva total greșit și nedemocratic, ias Statul laic și democratic nu ar trebui să îl tolereze, ci să îl sancționeze, cum pe bună dreptate se și întâmplă în țările europene normale și democratice.
Familia trebuie redefinită şi în România în conformitate cu valorile europene democratice ale vremurilor noastre, aşa cum s-a întâmplat în toate ţările europene normale, în care căsătoria este un drept al tuturor. Nicidecum să ne întoarcem în evul mediu. MUIE "familiei tradiţionale" - care de fapt nici măcar nu există în realitate, ci este doar o făcătură ideologică, o creaţie artificială a moralei burghezo-cre(ş)tine ultrareacţionare, fundamentaliste, legionaro-fasciste retrograde.
Omul inteligent, care gândeşte singur şi nu se lasă spălat pe creier şi manipulat nici de BORâţi, nici de sectele de pocăiţi, stă acasă, nu merge la referendum. #boicot
România trebuie să devină o ţară europeană progresistă, iar poporul muncitor trebuie să se elibereze de sub jugul moralei burgheze bazate pe religia creștină transformată în mod abuziv în normă. Creștinii habotnici - atât BORâţii cât şi mafia sectelor de pocăiţi finanţate de cele mai reacţionare structuri din America imperialistă fascist-teroristă - și partidele și organizațiile conservatoare, fundamentaliste și legionaro-fasciste care pun religia creștină mai presus de orice ar trebui să priceapă un lucru foarte simplu și adevărat: religia creștină nu este și nu are cum să fie normă. Statul este laic, prin urmare legile lui sunt laice. De asemenea, Statul laic garantează tuturor cetățenilor lui libertatea religioasă, adică dreptul de a aparține uunei religii liber alese dintre cele recunoscute de către Stat, precum și dreptul de a nu aparține niciunei religii, tocmai fiindcă libertatea religioasă este o libertate și nu o obligație. Prin urmare, Statul laic este și trebuie să fie neutru, imparțial și echidistant față de toți cetățenii săi, indiferent că aparțin unei religii recunoscute de Stat sau niciunei religii. Religia creștină este doar una dintre atâtea multe și diverse religii existente, nu este nici prima, nici ultima, nici singura. Problema creștinilor este că creștinismul, de când exită el, este o religie misionaristă și expansionistă și că creștinii, mai ales cei clerici, dar și unii laici habotnici, ar dori s-o impună și altor cetățeni, nicidecum să-i accepte așa cum sunt și să coexiste cu ei în Stat. Acest comportament fundamentalist-creștin care propovăduiește ura, intoleranța și neacceptarea diversității și a coexistenței pașnice este ceva total greșit și nedemocratic, ias Statul laic și democratic nu ar trebui să îl tolereze, ci să îl sancționeze, cum pe bună dreptate se și întâmplă în țările europene normale și democratice. Familia trebuie redefinită şi în România în conformitate cu valorile europene democratice ale vremurilor noastre, aşa cum s-a întâmplat în toate ţările europene normale, în care căsătoria este un drept al tuturor. Nicidecum să ne întoarcem în evul mediu. Mu13 "familiei tradiţionale" - care de fapt nici măcar nu există în realitate, ci este doar o făcătură ideologică, o creaţie artificială a moralei burghezo-cre(ş)tine ultrareacţionare, fundamentaliste, legionaro-fasciste retrograde. Omul inteligent, care gândeşte singur şi nu se lasă spălat pe creier şi manipulat nici de BORâţi, nici de sectele de pocăiţi, stă acasă, nu merge la referendum. #boicot

Citeste mai mult: adev.ro/pewncw

No comments:

Post a Comment